Enciclopedia vânatului
Fazanul comun
Phasianus colchicus Linnaeus, 1758. Galiform originar dintr-un areal discontinuu care se întinde din Caucaz până în Extremul Orient, introdus în Europa occidentală încă din epoca romană și devenit cea mai familiară pasăre de câmpie a teritoriilor franceze.
A nu se confunda cu potârnichea roșie (Alectoris rufa), alt galiform de câmpie, nici cu fazanul lui Reeves (Syrmaticus reevesii), specie dintr-un gen diferit.
Descriere
Fazanul comun este un galiform de talie mare, marcat de un dimorfism sexual pronunțat. Masculul măsoară 75-89 cm lungime totală, femela doar 53-62 cm: cea mai mare parte a diferenței se datorează cozii, lungă de vreo cincizeci de centimetri la cocoș față de vreo douăzeci la găină.[5] Anvergura este de 70-90 cm, pentru mase medii apropiate de 1,2 kg la mascul și de 0,9 kg la femelă.[5] La mascul, capul și gâtul sunt de un verde profund cu irizații albastru-închis; fața poartă caruncule roșu-aprins, care se dezvoltă cu vârsta, și două mici smocuri de pene întunecate deasupra auricularelor, formând niște „urechiușe”.[5][6] Corpul declină nuanțe calde, de la bejul roșcat până la castaniul închis, cu reflexe irizate, cu o coadă lungă, etajată, bej și barată cu brun.[5] Tarsul cocoșului poartă pinteni, folosiți în luptele teritoriale.[5][6] Femela are, dimpotrivă, un penaj criptic în tonuri de bej marcate cu închis, fără irizații — camuflaj adaptat clocitului la sol —, ochiul galben înconjurat de o zonă roșiatică.[5]
Lungime totală
75-89 cm la mascul, 53-62 cm la femelă.[5]
Coada
Etajată, lungă de vreo cincizeci de centimetri la cocoș față de vreo douăzeci la găină: ea face cea mai mare parte a diferenței de talie dintre sexe.[5]
Anvergură și masă
70-90 cm anvergură, pentru mase medii de ordinul a 1,2 kg la mascul și 0,9 kg la femelă.[5]
Penajul găinii
Bej marcat cu închis, fără irizații: un camuflaj adaptat clocitului la sol.[5]
Taxonomie și subspecii
Specia a fost descrisă de Carl von Linné în 1758, în cea de-a zecea ediție a lucrării Systema Naturae; autoritatea completă se scrie, așadar, Phasianus colchicus Linnaeus, 1758.[1][2] Ea aparține ordinului Galliformes și familiei Phasianidae.[2] Au fost descrise circa treizeci de subspecii, definite în principal prin caracterele penajului masculilor și prin arealul geografic; ele au fost grupate în cinci grupe pe criterii de asemănare morfologică și de afinitate biogeografică.[4][3] Această variație geografică este excepțional de marcată pentru o singură specie; în Europa, lansările repetate de păsări de origini diverse au estompat în mare măsură limitele acestor forme, iar populațiile de vânătoare actuale rezultă dintr-un amestec vechi.[3] „Fazanul obscur”, în fine, nu este o subspecie: este vorba de o mutație melanică a speciei, observată în captivitate la începutul secolului al XX-lea și menținută de atunci prin selecție. Frecventă în crescătorii, ea este foarte rară în stare sălbatică.[17]
P. c. colchicus (Linnaeus, 1758)
Forma nominală din Caucaz — Georgia, Azerbaidjan, nord-vestul Iranului. Este cu totul lipsită de gulerul alb.[3]
P. c. torquatus (Gmelin, 1789)
China orientală. Guler alb pronunțat: este forma cel mai masiv introdusă în afara arealului său natural.[3]
P. c. mongolicus (Brandt, 1844)
Asia Centrală, de la Tian Shan până la lacul Balhaș. Guler alb dezvoltat și tectrice alare mari albe.[3]
var. tenebrosus — fazanul obscur
Mutație melanică fixată în crescătorii, și nu o subspecie; foarte rară în natură.[17]
Răspândire și istoria unei introduceri
Arealul natural de răspândire al fazanului comun se întinde, în mod discontinuu, din Caucaz până în estul Chinei.[5][3] Specia a fost introdusă în Europa, în America de Nord, în Noua Zeelandă și în Hawaii, unde a devenit comună.[5][3] Epitetul său specific trimite la Colhida, regiune antică ce corespunde vestului Georgiei actuale, străbătută de fluviul Phasis — Rioni de astăzi.[7] Pasărea este prezentă în Grecia cel puțin din secolul al V-lea î.Hr.; ea este menționată pentru prima dată în Italia romană de Plinius, Statius și Marțial în secolul I-ul d.Hr. și s-a răspândit probabil de acolo către restul Imperiului.[8] Yeomans (2025) concluzionează că romanii au introdus fazanul în Europa occidentală și că acesta a fost apoi crescut masiv pentru alimentație în Evul Mediu.[9] Pentru Marea Britanie, tabloul este mai nuanțat: Poole (2010) inventariază un număr mic de situri romane care au livrat resturi de fazan, cel mai adesea așezări de rang înalt, ceea ce sugerează un import de lux mai degrabă decât o aclimatizare; resturile sunt și mai rare pentru perioada saxonă și nu există aproape deloc indicii ale unor populații clocitoare instalate în Britania romană. A ști dacă specia s-a stabilit cu puțin înainte de 1066 sau la scurt timp după cucerirea normandă rămâne, după el, o întrebare deschisă.[8] Yeomans notează, în fine, că fazanii gestionați nu au făcut obiectul unei selecții zootehnice avansate, filiera cinegetică urmărind dimpotrivă să îi mențină apropiați de păsările sălbatice prin trăsăturile lor fizice și comportamentale.[9]
Habitat și hrănire
Fazanul ocupă medii foarte variate, atât la câmpie, cât și la munte mijlociu, dar evită pădurile dese, zonele aride și muntele înalt.[5] El caută culturile prevăzute cu perdele de protecție, pajiștile și liziera mlaștinilor, adică mozaicurile care oferă simultan adăpost și hrană.[5] În Franța, Oficiul francez pentru biodiversitate îi semnalează prezența în mediile litorale și de tranziție, în mediile umede (mlaștini, turbării), în mediile deschise (pajiști, liziere, landuri) și în mediile împădurite (păduri, zone de bocaj, garduri vii), pe întreg teritoriul metropolitan, cu excepția regiunilor de mare altitudine.[10] Regimul alimentar este omnivor, cu dominantă vegetală: semințe, cereale, lăstari tineri, muguri, fructe și bace, completate cu nevertebrate — limacși, râme, ouă de furnici, omizi, lăcuste, larve.[5] Puii și tinerii în creștere se hrănesc mai ales cu nevertebrate, înainte de a trece la un regim în esență vegetarian în jurul vârstei de cinci-șase săptămâni: disponibilitatea insectelor condiționează deci direct supraviețuirea puietului.[5]
Reproducere și ciclu de viață
Fazanul este poligin: cocoșul apără un teritoriu și adună acolo mai multe găini.[5][6] În timpul paradei nupțiale, masculul aleargă în jurul fiecărei femele, cu aripa coborâtă de partea acesteia, coada înclinată și carunculele faciale umflate.[6] Cuibul este o simplă adâncitură puțin adâncă, scurmată în sol, căptușită cu crenguțe, ierburi și rădăcini fine, ascunsă în vegetația înaltă.[5] Ponta numără 8-14 ouă de un brun-verde măsliniu lucios; sezonul de cuibărit se întinde din martie până în august, cu un vârf în aprilie-iunie.[5][6] Incubația durează 23-25 de zile începând de la depunerea ultimului ou și este asigurată de femelă singură, cocoșul neparticipând la ea.[5][6] Puii sunt nidifugi: părăsesc cuibul și își urmează mama chiar de la eclozare. Ei sunt capabili de zboruri scurte încă de la vârsta de 12-14 zile, dar ajung la zborul propriu-zis abia între 8 și 11 săptămâni.[5] Longevitatea maximă înregistrată este de 27 de ani în captivitate[16] — un dat de crescătorie, fără legătură cu durata de viață efectivă în natură, mult mai scurtă: în Marea Britanie, un studiu prin radiotelemetrie asupra a circa 450 de cuiburi urmărite între 1990 și 2003 în șase situri stabilește o supraviețuire globală a cuiburilor de numai 10 %.[11]
Pui nidifugi
Părăsesc cuibul de la eclozare; zboruri scurte la 12-14 zile, zbor propriu-zis între 8 și 11 săptămâni.[5]
Supraviețuirea cuiburilor
Circa 450 de cuiburi ale unor găini echipate cu emițătoare, urmărite din 1990 până în 2003 în șase situri britanice: supraviețuire globală a cuiburilor de 10 %.[11]
Comportament, zbor și voce
Contrar a ceea ce sugerează decolarea sa spectaculoasă, fazanul este înainte de toate un pieton: el „preferă să fugă pe picioare mai degrabă decât să își ia zborul, cu excepția cazului în care este cu adevărat silit”.[5] Cea mai mare parte a activității diurne se desfășoară la sol, dar păsările au obiceiul de a se cocoța — de a se așeza în copaci — peste noapte.[5] Zborul este puternic, rapid și direct, dar întotdeauna scurt: el nu poate fi susținut mult timp din cauza disproporției dintre greutatea ridicată a păsării și suprafața redusă a aripilor sale, iar decolarea este foarte zgomotoasă.[5] Viteza atinge 43-61 km/h în croazieră și până la 90-95 km/h atunci când pasărea este urmărită de un prădător.[6] Această combinație de putere și anduranță nulă se explică prin fiziologia musculară a galiformelor, ai căror mușchi de zbor sunt alcătuiți aproape exclusiv din fibre rapide glicolitice care funcționează în anaerobioză.[15] În privința vocii, strigătul teritorial al cocoșului este un puternic „hraah hraah” însoțit de bătăi sonore din aripi; strigătul de alarmă este un „ko-KOK” dur și răgușit, iar decolarea este însoțită de un „kuk-uk, kuk-uk” rapid.[5][6] Cuiburile sunt amenințate de vulpi și de corvide, care reprezintă singure cel puțin jumătate din cazurile de prădare înregistrate; tinerii sunt prădați de răpitoare și de mustelide.[11][6] Controlul prădătorilor cântărește greu: ratele de prădare a cuiburilor sunt semnificativ mai scăzute în siturile unde acest control este intensiv decât în cele unde el este slab.[11]
Statut de conservare și gestiune cinegetică în Franța
Fazanul comun este clasificat ca specie cu Preocupare minimă (LC) pe Lista roșie a IUCN, evaluarea 2016: efectivul mondial este foarte important, dar tendința populației este descrescătoare, fără ca declinul să fie suficient de rapid pentru a justifica o încadrare superioară.[12] În Franța, specia este calificată explicit drept „pasăre nonautohtonă” de către ONCFS: prezența sa rezultă din introduceri succesive, apoi din lansări.[14] Tabloul de vânătoare național pentru sezonul 2013-2014 a fost estimat la 3 064 219 păsări (interval de încredere de 95 %: 2 815 905 – 3 312 534), ceea ce face din ea specia de vânat mic sedentar de câmpie cea mai recoltată.[13] Acest tablou este alimentat majoritar de păsări de crescătorie, efectivul populațiilor naturale în primăvară fiind estimat la circa 200 000 de cocoși în 2008.[13] Recoltele se repartizează în principal între Nouvelle-Aquitaine, Hauts-de-France, Centre-Val de Loire, Occitanie și Auvergne-Rhône-Alpes.[13] Gestiunea populațiilor naturale se bazează pe recensământul cocoșilor teritoriali în aprilie, întemeiat pe cântecul lor, sau la locurile de înnoptat, iarna, precum și pe estimarea succesului de reproducere exprimat în tineri per găină: un an bun depășește 6,5 tineri per găină, un an slab rămâne sub 5.[14] Împușcarea selectivă doar a cocoșilor, „făcută posibilă de dimorfismul sexual al speciei și justificată de poligamia fazanului”, ilustrează felul în care biologia păsării fundamentează direct modul de gestiune.[14] OFB descrie tendința de evoluție a densităților franceze între 2008 și 2018 ca fiind global pozitivă.[10]
Statut IUCN
Preocupare minimă (LC), evaluarea 2016; tendință mondială descrescătoare.[12]
Tablou de vânătoare Franța
3 064 219 fazani estimați pentru sezonul 2013-2014, prima specie de vânat mic sedentar de câmpie.[13]
Populații naturale
Circa 200 000 de cocoși în primăvara lui 2008: cea mai mare parte a tabloului provine din păsări de crescătorie.[13]
Indicator de reproducere
Peste 6,5 tineri per găină pentru un an bun, sub 5 pentru unul slab.[14]
La GIBIS
GIBIS este o crescătorie de vânat instalată la Chatte, în Isère, din 1951; fazanul comun este produs aici pentru repopularea teritoriilor și pentru vânătoare. Paginile următoare ale site-ului descriu păsările crescute și practicile corespunzătoare, în afara cadrului enciclopedic al acestui articol: fazani de vânătoare pentru o prezentare generală, FAISAN PUR CHASSE® pentru linia casei, pui de fazan pentru păsările tinere destinate lansărilor de vară, fazan obscur pentru varietatea melanică descrisă mai sus, fazan chinezesc pentru formele cu guler din grupul torquatus, ouă de fazan pentru furnizarea de ouă pentru incubat și creșterea fazanului pentru aspectele tehnice ale conducerii crescătoriei.
Références
- ↑Linné C., *Systema Naturae*, ediția a 10-a, Stockholm, 1758 — descrierea originală a *Phasianus colchicus*.
- ↑ITIS, *Report: Phasianus colchicus*, TSN 175905, Integrated Taxonomic Information System, consultat în 2026.
- ↑Madge S. & McGowan P. J. K., *Pheasants, Partridges and Grouse*, Christopher Helm, Londres, 2002.
- ↑Liu Y., Liu S., Zhang N., Chen D., Que P., Liu N., Höglund J., Zhang Z. & Wang B., „Genome Assembly of the Common Pheasant Phasianus colchicus: A Model for Speciation and Ecological Genomics”, *Genome Biology and Evolution*, vol. 11, nr. 12, 2019, p. 3326-3331.
- ↑François J., fișa „Faisan de Colchide (Phasianus colchicus)”, Oiseaux.net, 2019.
- ↑„Faisan de Colchide”, Oiseaux-birds.com, fișă de specie, consultată în 2026.
- ↑CNRTL, *Trésor de la langue française informatisé*, intrarea „faisan” (etimologie), consultat în 2026.
- ↑Poole K., „Bird Introductions”, în O'Connor T. & Sykes N. (coord.), *Extinctions and Invasions: A Social History of British Fauna*, Oxbow Books, Oxford, 2010, p. 156-165.
- ↑Yeomans L., „Zooarchaeology of Managed, Captive, Tame, and Domestic Birds: Shifts in Human–Avian Relationships”, *Journal of Archaeological Research*, vol. 33, nr. 4, 2025, p. 587-628.
- ↑OFB (fost ONCFS), „Le faisan commun”, colecția Éclairages, aprilie 2019, ref. DOC00070236.
- ↑Draycott R. A. H., Hoodless A. N., Woodburn M. I. A. & Sage R. B., „Nest predation of Common Pheasants Phasianus colchicus”, *Ibis*, vol. 150, supliment 1, 2008, p. 37-44.
- ↑BirdLife International, fișa *Phasianus colchicus*, Lista roșie a IUCN a speciilor amenințate, evaluarea 2016.
- ↑Bro E., Guitton J.-S., Ponce F. & Aubry P., „Estimations des prélèvements des espèces de petit gibier sédentaire de plaine en France pour la saison 2013-2014”, *Faune sauvage*, număr special, ONCFS/OFB, decembrie 2019.
- ↑Mayot P., „Gestion cynégétique du faisan commun : tendances actuelles”, *Faune sauvage*, nr. 274, ONCFS, decembrie 2006.
- ↑Butler P. J., „The physiological basis of bird flight”, *Philosophical Transactions of the Royal Society B*, vol. 371, nr. 1704, 2016, articolul 20150384.
- ↑AnAge, *The Animal Ageing and Longevity Database*, intrarea *Phasianus colchicus*, Human Ageing Genomic Resources, consultată în 2026.
- ↑„Faisan obscur (Phasianus colchicus tenebrosus)”, Ornithomedia.com, 2 decembrie 2019.
Vezi și
Galerie
Vezi și
O întrebare despre fazanul comun?
Crescător de vânat la Chatte, în Isère, din 1951, GIBIS răspunde la întrebările tehnice privind biologia, creșterea și lansarea fazanului.